Cuprins

  1. Introducere
  2. Situația politică a Moldovei în vremea Sfântului Andrei Șaguna
  3. Relațiile cu Moldova și Bucovina
  4. Concluzie
  5. Bibliografie

Introducere

Sfântul Ierarh Andrei Șaguna[1] Mitropolitul Transilvaniei este una dintre marile personalități de cultură pe care le-a dat spațiul românesc, dar mai ales este un fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru neamul românesc pe care la slujit și în mijlocul căruia și-a sfințit viața.

În toată perioada sa de activitate, Sfântul Andrei la lucrat  cu timp și fără timp la realizarea comuniunii dintre oameni, căci așa cum spunea Părintele Stăniloae, „adevărata viață personală există numai acolo unde există comuniune, și nu se poate vorbi de plinătate a vieții fără plinătatea comuniunii. De aceea, plinătatea vieții dăinuie numai în comuniune desăvârșită între subiecte sau persoane desăvârșite”[2].

Pentru aceasta, el a purtat grijă de turma lui Hristos din Transilvania, dar totodată s-a îngrijit și de românii de peste munți, având neîntrerupte legături cu Arhiereii vremii din Țara Românească și Moldova.

Un alt element care arată această purtare de grijă a mitropolitului față de românii din Principate, este călătoria întreprinsă de Sfântul Andrei Șaguna în Moldova și Țara Românească la sfârșitul anului 1848 și începutul anului 1849.

Faptul că arhiereul lui Dumnezeu din Ardeal s-a îngrijit ca publicațiile ce au văzut lumina tiparului în Ardeal să ajungă și în celelalte zone locuite de români, reprezintă încă o dovadă a conștiinței de unitate și comuniune creștinească de care a dat dovadă pe tot parcursul vieții sale.

Situația politică a Moldovei în vremea Sfântului Andrei Șaguna

La începutul secolului al XIX-lea, când în viața Transilvaniei apare Baronul de Șaguna, situația politică a românilor de la Est de Carpați nu era deloc una bună.  „Rusia  (…)  dezlănțuie  un  nou  război  cu  turcii, ocupând ambele principate timp de șase ani (1806-1812). Negocierile de pace tărăgănează luni și luni de zile  —  în cele din urmă au loc la București (…) Acum rușii se grăbesc, căci se vădește că Napoleon se pregătește să atace Rusia. Anglia, care e sufletul rezistenței antinapoleoniene, se străduiește din răsputeri să-i aducă pe ruși și pe turci la masa negocierilor”[3]. Ceea ce urmează este de tristă amintire. Pacea este semnată pe 16/28 mai  1812. „Rușii  au  renunțat  la  Muntenia,  chiar  și  la jumătatea apuseană a Moldovei, dar capătă Moldova dintre Prut și Nistru, pe care o vor boteza Basarabia  (nume  purtat  în  Evul  Mediu  doar  de  extremitatea  sudică  a  ținutului”[4].

După imboldul dat de Revoluția franceză (1789), mai toate statele europene vor cunoaște mișcări revoluționare. În Principate s-au desfășurat Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 și Revoluțiile pașoptiste. Prima a vrut să înlocuiască domniile fanariote, ceea ce a și reușit, iar a doua să introducă să introducă reforme democratice și să se realizeze Unirea.

Următorul eveniment ce va marca definitiv Moldova, a fost Războiul Crimeii, o bătălie între Rusia și Turcia care a reprezentat preambulul Unirii Principatelor. „Motivul [războiului] era dorința Rusiei de a ajunge la Constantinopol și la strâmtori, al căror acces fusese interzis flotelor sale de război prin tratatul de la Londra (1841), de a sfărâma imperiul turcesc a cărui decădere dura de mai mult și care ajunsese să fie numit „omul bolnav”. Așa se explică de ce marile puteri europene Franța și Anglia mai întâi, Austria apoi văzând intenția Rusiei, au sărit în ajutorul Turciei. Războiul a izbucnit în anul 1853”[5] și s-a încheiat prin Tratatul de la Paris în 1856.

După acest moment urmează Unirea Principatelor prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești în 1859 și debutul regimului monarhic prin domnia lui Carol I.

La toate aceste evenimente care au marcat definitiv istoria națională, Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna a fost părtaș, sprijinind în permanență acțiunile din Moldova de emancipare și edificare națională.

Relațiile cu Moldova și Bucovina

În perioada cât a fost păstor al românilor ortodocși din Transilvania, Sfântul Ierarh Andrei Șaguna a avut, direct sau indirect, influență asupra situației din Moldova și Bucovina.

Gândul cu care a venit în Sibiu pe 29 aprilie/11 mai 1848 a fost „de a reînvia episcopia transilvăneană și pe români din adâncul lor somn să-i deștepte și către tot ceea ce este adevărat, plăcut și bun să-i atragă”[6]. Alături de românii ardeleni, când a intrat în Sibiu el a fost așteptat și de revoluționari moldoveni refugiați în Transilvania.

În anul 1855, în timpul Războiului Crimeii, Sfântul Andrei Șaguna îl însărcinează pe preotul Sava Popovici – Barcianu cu misiunea de a fi preot militar pentru soldații români care luptau în Moldova și Țara Românească. Vedem aici o dovadă a grijii pe care Sfântul Mitropolit Andrei o avea pentru români, oriunde s-ar afla ei.

Sfânta Scriptură tipărită de Sfântul Mitropolit între anii 1856-1858 este lucrare de mare valoare ce a fost realizată după textul grecesc al Septuagintei. Ea venea într-un timp în care tot mai mulți oameni dinafara spațiului ortodox tipăreau și ei Biblia, dar alterau conținutul ei cu învățături sau expresii străine de dreapta credință. Despre această lucrare care a fost răspândită în tot spațiul românesc, inclusive în Moldova, Sfântul Andrei Șaguna spunea că a privegheat: „din carte în carte… din cuvânt în cuvânt asupra ieșirei la lumină a acestei cărți a Vieții”[7]. Despre faptul că această Biblie s-a răspândit în tot spațiul românesc nu există dubii, o dovadă fiind faptul că Episcopul Hacman solicită încă din 1857 (când lucrarea nu era terminată) trei exemplare, care vor ajunge la Cernăuți în iulie 1859.

Statutul organic propus de Ierarhul Andrei și aprobat în 1868 (la 22 de ani de la întronizarea sa) reprezintă un model de îmbinare a tradiției ortodoxe, dreptului canonic bisericesc și a spiritului juridic modern. El avea ca principii de bază autonomia și sinodalitatea bisericii, din conducerea căreia făceau parte și mireni. În anul 1919 sub președenția Mitropolitului Pimen Georgescu, Sfântul Sinod a hotărât ca Statutul șagunian să stea la baza statutului de organizare al Bisericii Ortodoxă Române. Acest lucru adeverește încă odată faptul că Sfântul Andrei Șaguna s-a gândit ca un mare vizionar la întreaga ortodoxie românească.

Un alt element de unitate națională propus de Mitropolitul Ardealului este Telegraful Român. Publicația apare neîntrerupt din 1853 și după cum îi spune și titlul este adresat întregului spațiu românesc. Iată ce spune despre publicație Arhim. Nicolae Popea: „Și vitalitatea acestei foi încă a fost una dintre cele mai sgomotoase, având contrari ca nisipul mării, ca de altfel toate întreprinderile lui Șaguna; cu toate acestea, în butul (în pofida, n.n.) tuturor fatalităților, și-a continuat programul, un program cu adevărat național, cu seriozitatea și consecvența logică ce i le desemnase fundatorul, la început”[8].

Un aspect important de subliniat îl reprezintă și corespondența bogată pe care Sfântul Andrei Șaguna a purtat-o cu arhierei și oameni politici contemporani din Țara Românească, Moldova și celelalte spații locuite de români. Acest lucru are loc mai ales după vizita pe care Mitropolitul transilvan o face în Principate la sfârșitul anului 1848 și începutul anului 1849.

Printre oamenii de seamă din Moldova spre care s-a îndreptat corespondența Sfântului Andrei, se numără starețul Neonil de la Mănăstirea Neamț și Episcopul Sofronie Miclescu.

Între anii 1849 și 1852 găsim o bogată corespondență între Mitropolitul Ardealului și cârmuitorul Mănăstirii Neamț în vederea unui ajutor în cărți pe care mănăstirea îl putea oferi bisericilor din Ardeal, dar și în vederea organizării unei tipografii la Sibiu, tiparnița de la Neamț fiind recunoscută în acea vreme.

Astfel, într-o scrisoare datată la 16 decembrie 1849, starețul din Moldova îl înștiințează pe Mitropolit că a aflat despre situația grea în care se află biserica de peste Carpați și că a trimis în Ardeal prin schimonahul Gheorghie 115 cărți de slujbă (care puteau deservi 5 biserici) și puțin Sf. Mir: „Înalt Prea Sfințite Stăpâne, prin d.d. Costache von Hurmuzachi am primit deosebită știință despre lipsa în care au ajuns sfintele lui Dumnezeu biserici, din pricina întâmplărilor urmate, după care iată că înadins trimitem, din partea mea și a soborului, cinci rânduri cărți trebuitoare pentru cinci biserici, care cuprind piste tot un nr. de 115 bucăți, după alăturatul izvod, însă numai un rând legate, neîncăpându-ne vremi a le lega pe toate, pe care le veți împărtăși după trebuință la ce biserici veți socoti că-i nevoie. Asemenea mai trimitem și puțin Sf. mir, pentru lipsa ce urmează la Sf. botez și sfințirea bisericilor; însă puțin, că am fi trimis mai mult, dar acum nu avem de unde. Iar vrând Dumnezeu a se aduce de la Kiev, pentru țara noastră, atunci vom mijloci a se aduce și pentru acolo; care acestea toate se trimit prin schimonahul Gheorghie din acest sobor, rugând pe înalt prea Sfinția Voastră să binevoiți a le primi ca stăpânul pe cei doi bani ai văduvii și ca pre o pârgă a ostenelilor aceștii frățimi adunată întru numele Domnului.”[9]

Observăm așadar, pe de o parte lipsurile din Ardeal, iar pe de altă parte dificultățile create de faptul că biserica din spațiul românesc nu era autocefală și nici Patriarhie, astfel încât să poată prepara singură Sf. Mir, fapt ce necesita ca acest preparat să fie adus din bisericile vecine. Pentru prima dată Biserica Ortodoxă Română a sfințit Marele Mir în Joia Mare (25 martie) din anul 1882. Sfințirea s-a făcut de către Mitropolitul primat Calinic Miclescu și ierarhii Sfântului Sinod la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Mitropolitană din București.

Răspunsul Sf. Andrei nu a întârziat, astfel că la data de 5 ianuarie 1850 acesta îi răspunde starețului de la Neamț mulțumindu-i și rugându-l să trimită la Sibiu și alte cărți necesare cultului. Totodată Mitropolitul Șaguna îi destăinuie starețului faptul că intenționează să înființeze o tipografie în Ardeal în cel mai scurt timp: „în 3 ianuarie a.c., le-am primit întregi și nevătămate prin schimonahul soborului Prea Cuvioșiei Voastre Gheorghie. Acesta este un dar care numai de la frații noștri, aceasta este o jertvă care numai de la asemenea slujitori ai lui Dumnezeu, evlavioși și milostivi ca Prea Cuvioșia Voastră s-au putut împlini! Deci primiți de la mine binecuvântarea mea cea arhipăstorească. Primiți mulțemita mea și mulțemita tuturor acelor biserici sărace, căror fără de întârziere le voi împărtăși și care neîncetat vor înălța glasurile sale către Dumnezeu pentru Pra Cuvioșia Voastră, pentru ctitorii și așezătorii Sfintei Mănăstiri și pentru tot soborul. (…) Într-aceea mă străduiesc și eu ca să înființez cât mai curând o asemenea tipografie lângă episcopia noastră, pentru că, cu tipografiile străine de ici, mai întâi simțim o mare lipsă de cărți bisericești și de școală, iară a doua, care sânt, sânt cu preț foarte mare. Apoi Prea Cuvioase Părinte, când vom avea și noi tipografie și noi vă vom trimite cărți de ale noastre.”[10]

Corespondența cu starețul de la Neamț este cu atât mai importantă cu cât în același an 1850, Mănăstirea Neamț va trimite la Sibiu teascuri de tipografie: „Pre cât de neașteptată pre atâta de îmbucurătoare mi-au fost și-mi este arătarea Prea Cuvioșiei Voastre în privința teascurilor de tipografie. Credeți-mi Prea Cuvioase părinte, că mult m-am mângâiat, văzând cât sunteți de pătrunși de duhul învățăturii lui Hristos care, zice: «Cine are două haine să, deie una celui ce n-are.»”.[11] Urmează un schimb de scrisori în care Sf. Andrei primește sfaturi despre cum să organizeze tiparnița și de unde poate cumpăra cele necesare (litere, hârtie etc.).

La data de 7 septembrie, Mitropolitul Ardealului îl înștiințează pe starețul Neonil faptul că a sfințit tipografia și a tipărit deja o foaie circulară: „Cu ocazia aceasta vă înștiințez, Prea Cuvioase părinte, că cu ajutorul Celui de sus, duminecă, în 27 august, prin sfințirea apei am deschis tipografia diețezană, cu care prilej s-au tipărit alăturatul țircular”.[12]

Cu Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei, Sf. Andrei Șaguna poartă o corespondență în vederea cumpărării de către ierarhul Moldovei a mai multe exemplare din lucrarea de drept canonic: Compendiu de dreptulu canonicu alu unei santei sobornicesci si apostolesci biserici scrisă și tipărită de Sf. Andrei în 1868 la Olmütz. Astfel aflăm că în anul 1869, Mitropolitul Moldovei a cumpărat o sută de exemplare din lucrarea amintită: „vă rugăm să binevoiți a face să ni se trimită un număr de una sută opuri de compendiu dreptul canonic, spre a se distribua clericilor eparhiei Noastre. Prețul îndată după distribuire îl vom înainta Înalt Preasfinției Voastre”.[13] Observăm așadar strânsa legătură între ierarhii bisericii care făceau să circule în Țările Române opere de cultură, înlesnind astfel unitatea de gândire și simțire.

Consultând scrisorile adresate Episcopului Hacman al Bucovinei am observat că Ierarhul din Sibiu era foarte interesat de situația Bucovinei în vederea înființării unei mitropolii: „Din aceste puține cuvinte canonice Te vei putea încredința Excelența Ta, că eu nu năzuiesc într-acolo, ca reglarea treburilor ierarhiei să se facă după voia și volnicia mea, ci doresc și mă nevoiesc, ca toate să se facă după așezămintele sfintei maicii noastre biserici, și din pricina aceasta sfântă mă urăsc și mă clevetesc aceia, care vor să organizeze treburile bisericești după planul și folosul lor personal, și nu vor să asculte de așezămintele cele lămurite ale sfinților părinți, ci se provoacă la privilegiile nației lor”[14].

Același lucru reiese și din corespondența purtată cu Georgiu Hurmuzachi, unde observăm că Mitropolitul Transilvaniei dorește să se ajungă la un consens înainte ca informațiile privind noua posibilă mitropolie să fie făcute publice pentru ca nu cumva Guvernul Austriac să se opună sau să-i impună opinia:  „Eu mărturisesc, că aș dori, ca cererea și baza fraților noștri bucovineni pentru o mitropolie să o cunosc mai de aproape și aceasta o a-și dori nu din alt motiv, fără numai pentru aceea, ca să lucrăm în bună coînțelegere, va să zică: acest obiect să nu se dea oficiozității, până când nu ne-am înțeles laolaltă, căci obiectul ține de noi toți și noi trebuie să-l hotărâm, iar Guvernul numai să-l recunoască”[15].

Concluzie

Toate acestea arată faptul că Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei a fost un vlăstar viu al bisericii, un om cu viziune, care în toată viața a trudit cu timp și fără timp la realizarea unității de neam și credință  a tuturor românilor. Și pentru că Biserica are o dimensiune universală, el a sprijinit nu doar Biserica Ardealului, ci și pe românii aflați în Valahia și în Moldova.

Impactul pe care îl are strădania mitropolitului este unul de durată, efectele acțiunilor sale ajungând până la noi prin actualul statut al Bisericii Ortodoxe Române și prin publicația fondată de el, Telegraful român, ziar ce apare fără întrerupere din 1853.

Sfintele sale moaștele care se află în Catedrala din Sibiu, rămân peste veacuri mărturie vie a faptului că Dumnezeu i-a primit jertfa sa de a lăsa poporului român o moștenire peste veacuri  și l-a încununat cu podoabele nestricăcioase ale harului.

Bibliografie

  • STĂNILOAE, Pr. prof. dr. Dumitru, Timp și veșnicie, SLG Press, Convent of the Inacarnation, Fairacress, Oxford;
  • ȘAGUNA Andrei, Corespondența, Vol. 1/I, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2008;
  • POPEA, Arhim. Nicolae, Arhiepiscopul și Mitropolitul Andreiu Baron de Șaguna, Tiparul Tipografiei Archidiecezene, Sibiu, 1879;
  • PUȘCARIU, Dr. Ilarion, Mitropolia românilor ortodocși din Ungaria și Transilvania, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, Sibiu, 1900;
  • DJUVARA, Neagu, O scurtă  istorie  a  românilor povestită celor tineri, Ed. a IV-a., Ed. Humanitas, București, 2002;
  • GIURESCU, Constantin C., Istoria românilor, din cele mai vechi timpuri până la moartea Regelui Carol I, Ed. a III-a, Editura Cugetarea Georgescu Delafras S. A., București;

Note:

[1] Născut la 20 ianuarie 1808 în Mișcolț, Ungaria şi trecut la Domnul în ziua de 28 iunie 1873 la Sibiu. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2011 fiind sărbătorit în ziua de 30 noiembrie.

[2] Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Timp și veșnicie, SLG Press, Convent of the Inacarnation, Fairacress, Oxford, p.5;

[3] Neagu Djuvara, O  scurtă  istorie  a  românilor povestită celor tineri, Ed. a IV-a., Ed. Humanitas, București, 2002, p. 150;

[4] Ibidem, p. 150;

[5] Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, din cele mai vechi timpuri până la moartea Regelui Carol I, Ed. a III-a, Editura Cugetarea Georgescu Delafras S. A., București, p. 440;

[6] IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi familia Barcianu

[7] Andrei Şaguna, Cuvinte folositoare despre Sfânta Scriptură, prefață la Biblia tipărită la Sibiu, 1856-1858, p. XVI

[8] Arhim. Nicolae Popea, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andreiu Baron de Şaguna, Tiparul Tipografiei Archidiecezene, Sibiu, 1879, p. 329;

[9] Andrei Șaguna, Corespondența, Vol. 1/I, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2008, p. 211-212;

[10] Ibidem, p. 213;

[11] Ibidem, p. 218;

[12] Ibidem, p. 225;

[13] Ibidem, p. 245;

[14] Dr. Ilarion Puşcariu, Mitropolia românilor ortodocși din Ungaria şi Transilvania, Tiparul Tipografiei Arhidiecesane, Sibiu, 1900, p. 179;

[15] Ibidem, p. 181;