17Spațiul public alcătuit din piețe, rețeaua stradală, scuaruri și parcuri este fără îndoială indispensabil oricărei așezări urbane. El este prin excelență un spațiu social. Astfel dezvoltarea și configurarea lui depind foarte mult de nevoile, cultura, educația și organizarea politică a comunității umane. Preferința noastră pentru un spațiu sau altul este o urmare firească a faptului că suntem diferiți, avem nevoi distincte și întreprindem activități diverse. În acest fel, unele spații sunt frecventate de tineri în timp ce altele sunt agreate de bătrâni sau alte categorii sociale. Modul în care fiecare percepe un loc ține de felul în care realitatea obiectivă și lumea imaginară a fiecăruia se întrepătrund. Așadar, decizia că ne place sau nu un loc cred că este în mare parte una subiectivă.

Astăzi, când societatea este cu precădere una a schimbului de idei, a exprimării opiniei, cred că este important să analizăm cadrele în care oamenii aleg să se manifeste public. Așadar, am ales această temă deoarece consider că este esențial să înțelegem dinamica piețelor publice într-o epocă în care interacțiunea dintre oameni este un element definitoriu al societății.

Totodată am observat că piețele apărute mai târziu rămân adesea spații pustii, fără viață. Astfel am vrut să aflu care este secretul piețelor antice, care sunt animate până astăzi de mulțime de oameni, fie că vorbim de localnici dornici de socializare sau de turiști curioși.

Istoria piețelor publice își are originea în Antichitatea Greco-Romană. Strămoșii piețelor de astăzi sunt agora grecească și forumul roman. Fiind adevărate simboluri ale orașelor antice, aceste entități urbane aveau în vremea lor rol politic, social și religios. În agorele grecești oamenii schimbau idei, nu mărfuri. Acest lucru este subliniat în mod categoric de Aristotel care afirmă că piața publică nu poate fi dezonorată de comerțul cu mărfuri. În acest fel intrarea meșteșugarilor și a muncitorilor era interzisă în Agora. În vremea lui Aristotel exista separat de piața publică un loc special pentru comerț.[1]

La greci aceste spații publice sunt des întâlnite și au un rol important întrucât elenii sunt poporul în sânul căruia s-a născut democrația. Cred că regimul politic are o mare importanță în ceea ce privește spațiile publice. În Grecia Antică se punea mare accent pe întâlnirile dintre cetățenii orașelor, iar nucleul tuturor evenimentelor în care erau implicați cetățenii se găsea în Agora. Întâlnirile restrânse din cadrul familiei nu aveau o așa mare importanță, deoarece bărbatul era singurul care avea drepturi în societate, femeia neavând vreun cuvânt de spus în viața cetății. În Agora se întâlnea areopagul (un consiliu alcătuit din 9 arhonți) și tot aici se dezbăteau și se votau legile de către adunarea poporului (formată din toți bărbații liberi cu vârsta peste 20 de ani). Aici se înfăptuia justiția cetății și tot aici filosofii își expuneau sistemele de gândire în fața cetățenilor. Emblematică pentru acest sistem democratic rămâne epoca lui Pericle (443 și 429 î.Hr.). Agora antică grecească înconjurată de clădiri publice pe toate părțile având în mijloc un spațiu liber produce impresia unei „săli mari de concerte, (…) dar fără plafon”[2].

Lucrurile se petrec în mod asemănător și în orașele Imperiului Roman unde regăsim forumul ca centru al tuturor activităților unui oraș, un spațiu larg, deschis, înconjurat de clădiri publice monumentale. El era bogat ornamentat, cu o multitudine de coloane, monumente, statui și diverse obiecte de mobilier care aveau scopul de a oferi forumului o înfățișare grandioasă. Diferența între forum și agora o face faptul că forumurile romane erau construite de împărați. Fiecare conducător al imperiului dorea să lase posterității cel mai măreț forum pe care îl poate construi omul. Astfel fiecare împărat decora forumul său fie cu un arc de triumf pe sub care să intre în Roma atunci când se întorcea victorios din luptă (un exemplu elocvent este Arcul lui Constantin de lângă Colosseum), fie cu o columnă care să înfățișeze cea mai răsunătoare victorie a respectivului împărat (cum e cazul columnei lui Traian), fie cu alte clădiri care aveau funcțiune publică.

În Italia și cu precădere în partea sudică a Europei orașele au preluat modelul de organizare din Antichitate. În perioada Evului Mediu și în epoca Renașterii piețele publice vor căpăta o semnificație majoră odată cu apariția și dezvoltarea noilor orașe. Aici se va concentra circulația, aici vor avea loc festivitățile publice și spectacolele de teatru, ceremoniile oficiale precum și proclamarea de legi. În Italia de regulă, centrul piețelor vechi este degajat, iar monumentul, fântâna, statuia, sau clădirea cea mai importantă din cadrul pieței nu este situată în centrul geometric al acesteia. Acest obicei antic de a dispune monumentele pe perimetrul piețelor are în spatele său un motiv foarte bine studiat de către maeștrii italieni, care și-au dat seama că edificiile nu vor putea fi puse niciodată în valoare decât dacă vor putea fi percepute de la o distanță considerabilă, astfel că de multe ori în piețele care aveau biserica drept clădire principală, edificiul era alipit pe una, două sau trei laturi de celelalte clădiri. Cred că meșterii zidari au înțeles faptul că pentru a crea efectul de perspectivă este nevoie de un spațiu de retragere. Exemple precum Piazza del Duomo (Piacenza), San Fermo Maggiore (Verona), Piazza San Pietro (Mantova), Santa Citá (Palermo), etc. stau drept mărturie pentru această practică.

În Europa de Nord lucrurile au o altă întorsătură datorită culturii diferite, dar și a factorilor de mediu diferiți. În piețele orașelor de cele mai multe ori bisericile sunt degajate, fie situate în mijlocul pieței, fie înconjurate de un spațiu liber. Această poziție a lor se explică prin faptul că în trecut clădirea bisericii avea întotdeauna cimitirul alături. Așa se justifică zona liberă dimprejurul următoarelor edificii: Catedrala din Freiburg, Frauenkirche din Munchen, Catedrala din Ulm și Sf. Ștefan din Viena. În epocile în care cimitirele au fost mutate treptat la marginea orașelor, bisericile nu mai aveau această poziție izolată, astfel încât se ajunge și aici la înglobarea lor parțială între alte edificii, în mod asemănător practicii din sudul Bătrânului Continent.

Pe celelalte continente lucrurile stau diferit în funcție de modul în care au evoluat aceste așezări în decursul istoriei sub aspect demografic, cultural, economic și politic.

În Asia piețele din orașe sunt aproape inexistente (acolo unde acestea totuși există, ele sunt construite recent pe un areal destul de restrâns). Acest lucru se explică dacă luăm în considerare câteva aspecte sociale. Demografia foarte mare face ca spațiul de locuit să ocupe mare parte din suprafața orașelor, spațiul public destinat socializării fiind extrem de restrâns. Familia în cultura asiatică este foarte importantă, principalele decizii fiind luate în cadrul ei, și nu în adunarea colectivă ca în Grecia Antică. Concepția despre muncă a asiaticilor este și ea diferită, astfel că în Japonia este ceva obișnuit să lucrezi 60 de ore pe săptămână sau până la 14 ore pe zi.[3] În aceste condiții timpul care rămâne pentru a fi petrecut pentru socializare în spațiul public este extrem de redus, de aici și lipsa de piețe publice în țările asiatice.

În mod paradoxal, cea mai mare piață din lume se găsește în Asia. Este vorba despre Piața Tiananmen din Beijing. Cu o suprafață de 440,500 metri pătrați acest spațiu public se află pe primul loc în topul celor mai mari piețe din lume, ca suprafață. Existența și mărimea acestei piețe cred că pot fi înțelese dacă ne raportăm la regimul politic. În perioada de conducere comunistă a lui Mao Zedong, China a preluat modelul rusesc în multe aspecte ale societății. Astfel după modelul rusesc al cultului personalității, Mao și-a dorit și în China un spațiu potrivit pentru serbările la care oamenii erau nevoiți să-și aclame conducătorul. Liderul chinez și-a dorit (și a reușit) să amenajeze o piață în care să încapă jumătate de milion de oameni. Chiar dacă a reușit, înafara mărimii, piața nu impresionează cu nimic și arată ca un spațiu pustiu, lipsit de viață, tocmai pentru că a fost creat artificial, nefiind expresia unor nevoi ale societății.

În Africa, situația piețelor reflectă structura socială a populației precum și principalele moduri în care oamenii aleg să-și petreacă timpul liber. Dacă în piețele Parisului sau ale Barcelonei ne așteptăm să vedem artiști grafici sau muzicieni ambulanți care oferă spectacole pentru trecători, în Africa distracția publică este asigurată de spectacolele cu șerpi și maimuțe sau numere de vrăjitorie. Locul clădirilor impunătoare din Europa este luat aici de construcții modeste care reflectă starea materială a oamenilor din această zonă. Un exemplu reprezentativ este Piața Djemaa El-Fna din Maroc.

America de Nord este prin excelență continentul tehnologiei. De acolo vin inovațiile în acest domeniu și tot acolo își au sediul principalele companii din lumea tehnologiei. Acest lucru se reflectă și în spațiul public, astfel încât piețele americane sunt inundate de ecrane și panouri publicitare, fiecare fiind menit să ia ochii trecătorului și să-l determine să cumpere un produs sau serviciu. Times Square din New York cred că este cel mai elocvent exemplu în acest sens.

În America de Sud situația piețelor publice reflectă foarte bine parcursul istoric al acestui spațiu. America de Sud a fost colonizată de spanioli și portughezi care și-au lăsat adânc amprenta și asupra spațiului public. Așadar piețele din Mexic sau Argentina arată precum veritabile piețe ale Europei de Sud-Vest. Spre exemplu, dacă punem în balanță piața Zocalo din Mexic cu o piață din Spania vom remarca imediat multe similitudini. Stilul arhitectural al clădirilor care mărginesc piața, forma acesteia precum și culorile clădirilor te trimit cu gândul la atmosfera Spaniei.

În concluzie, parcurgând spații și culturi diferite, consider că piața publică a evoluat diferit în  fiecare colț al lumii, dezvoltarea ei depinzând de mai mulți factori. Astfel cultura, educația, modul în care oamenii se raportează la familie, regimul politic, modul în care locuitorii percep munca, evenimentele istorice, toate împreună au determinat modul în care arată piețele publice în diferite zone ale lumii. De la megalomania comunistă până la sărăcia africană, de la eleganța italiană până la tehnologizarea americană, fiecare spațiu public reflectă modul de a fi al oamenilor care îl populează sau administrează.

Note de subsol:

[1] Andreea Grigorovschi, Mircea Grigorovschi, Pieţele publice ieşene factor structurant al spaţiului urban, http://arhitectura-1906.ro/2012/10/pietele-publice-iesene-factor-structurant-al-spatiului-urban/, accesat în data de 10 decembrie 2016;

[2] Camilo Sitte, Arta Construirii orașelor, Ed. Tehnică, București, 1992, p. 6;

[3] Bogdan Angheluta, Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu, http://www.businessmagazin.ro/analize/resurse-umane/tara-in-care-angajatii-muncesc-atat-de-mult-incat-este-ilegal-sa-nu-iti-iei-concediu-13814842, accesat în data de 5 decembrie 2016;